O specie de insecte dăunatoare omului sunt ploşnitele de pat, cum li se spune, deoarece patul este locul lor preferat.
Asta nu înseamnă că nu se pot găsi şi în crăpăturile din parchet, sub covoare, în spatele tapetului sau chiar în intrerupătoarele de lumină.
Le poţi aduce dintr-o călătorie, de la cinematograf sau din cămin, fără să ai habar pentru că sunt foarte greu de observat, dimensiunea unei ploşnite fiind între 4 si 8 milimetri, iar culoarea lor de la roşu la maro deschis.
Sezonul de reproducere a plosniţelor este vara, când temperaturile ajung la 27 de grade, acestea se dezvoltă extrem de rapid, cam într-o luna si jumătate, maxim două. Îsi pot depune ouăle pe haine, draperii, în crăpăturile casei sau chiar pe spatele tablourilor.
În cazul în care constaţi ca te confrunţi cu o invazie de ploşnite, este bine să ştii că aceste insecte nu sunt deloc uşor de eliminat, mai ales dacă apelezi la soluţii naturale de care abundă internetul.
De la plante magice (uleiuri esenţiale de mentă, lavandă, cuisoare, turmeric), capcane cu benzi lipicioase, până la căldura emanată de uscătoarele de par pentru a forţa ploşniţele sa iasă din ascunzători sau tratamentul cu abur uscat la 49 grade direct pe zonele infestate, toate acestea fiind total ineficiente impotriva plosnitelor de pat.
Este adevărat că ordinea şi curăţenia sunt necesare pentru eliminarea plosniţelor, dar, din păcate, nu sunt suficiente, pentru că ele pot fi găsite şi în cele mai curate case sau chiar în hoteluri de cinci stele.
Este esenţială însă spălarea rufelor şi lenjeriei de pat (minim 60 grade), draperiilor, aspiratul încăperii şi mobilierului, acoperirea garniturilor şi fisurilor cu benzi de etanşare pentru limitarea ascunzătorilor, eliminarea obiectelor infestate, dar trebuie utilizate, de asemenea, şi metode specializate pentru a scăpa de acestea, cum ar fi serviciile profesionale de dezinsectie. Pentru că, de multe ori, când ai impresia că le-ai eliminat complet, constaţi că ele au revenit.
Din acest motiv, multe metode anti-plosnite pe care le poţi face singur, nu te pot scăpa definitiv de ouăle şi larvele acestora, inclusiv soluţiile cumparate din comerţ care trebuie verificate şi manevrate cu mare atenţie.
Cel mai probabil vei pierde timp, bani şi efort fara să obţii rezultatul dorit sau chiar punându-ţi sănătatea în pericol.
Cel mai sigur şi eficient mod, dar şi cu cel mai scăzut grad de risc, este să apelezi direct la firmele profesionale de dezinsectie a plosnitelor care utilizează insecticide înregistrate şi testate.
Echipa va trata întreaga casa, exceptând bucătăria. Trebuie să pregăteşti casa din timp prin mutarea mobilei, acoperirea lenjeriei de pat, depozitarea obiectelor scumpe si electrocasnicelor la loc sigur.
Se recomandă ca după o saptamana de la prima dezinsectie, o a doua să fie facută pentru asigurarea eliminarii ouălelor şi a larvelor.